In data de 15 Octombrie Biserica Catolica o sarbatoreste pe Sfanta Tereza de Avila. Redam mai jos cateva dintre gandurile ei minunate, ganduri care exprima si reflecta un singur lucru : IUBIREA ! St_TeresaAvila

“Am început prin a simţi cum creştea în mine dorinţa de a sta mai mult timp cu El şi de a şterge din faţa ochilor mei toate ocaziile rele, depărtându-mă de ele ca să-l iubesc pe Domnul. Simţeam că-L iubesc, dar nu înţelegeam încă, cum ar fi trebuit să fac, în ce consta să-L iubesc cu adevărat. Nu terminasem încă bine să-L servesc că El mă şi copleşea cu noi haruri, luptându-se, parcă, cu mine pentru a mă convinge să accept ceea ce alţii se chinuiesc să obţină cu mare dificultate. În acei ani chiar, mă umplea de bucurii şi plăceri spirituale. Aceste lucruri nu mi-am permis niciodată să i le cer, nici măcar să-mi îngăduie tandreţe de devoţiune, ci doar harul de-a nu-L supăra şi de a-mi ierta păcatele mele cele mari. Îmi păreau atât de mari că nu aveam curajul să-mi doresc bucurii şi plăceri; bunăvoinţa şi milostivirea pe care El le folosea pentru a mă chema şi a-mi permite să stau în faţa Lui, era deja prea mult. Dacă El însuşi nu m-ar fi inspirat, în mod sigur eu nu aş fi făcut-o. Totuşi Domnul mă ajuta ca să mă eliberez.
Deja de mult timp El căuta în mine buna dispoziţie. Găsind-o, în sfârşit, m-a copleşit cu favoruri în maniera pe care o descriu acum: lucru inedit pentru că El obişnuieşte să acorde harurile sale numai celui care trăieşte cu cea mai mare curăţie de conştiinţă…Dumnezeu este adevăr. Acest Adevăr divin mi s-a prezentat într-un mod foarte viu. Nu ştiu să spun nici cum, nici în ce fel, dar mi-a impresionat sufletul în aşa măsură încât respectul pentru Dumnezeu a crescut, iar puterea şi maiestatea Lui mi-au insuflat o cunoaştere într-adevăr extraordinară. De aceea cred că această ilustrare este una dintre cele mai mari.
Mi-a rămas un mare vis de a nu dori să vorbesc decât de lucruri adevărate, superioare obişnuitelor conversaţii ale lumii, în care trăirea începuse să-mi devină un chin. Am rămas, în schimb, cu o mare gingăşie, bucurie şi umilinţă.O Măreţie şi Maiestatea mea! Ce faci, Domnul meu atotputernic? Te gândeşti la cel căruia îi dăruieşti cu generozitate haruri atât de mari! Nu-ţi aminteşti că din cauza mea am fost un abis de minciună, un ocean de vanitate, mincinoasă în foarte multe lucruri, în ciuda aversiunii înnăscute pentru minciună pe care mi-ai dat-o? Cum e posibil, Dumnezeul meu, cum e posibil să reverşi atâtea haruri asupra celei care s-a arătat atât de nedemnă de ele?”